Cum am început să pictăm pereţi (din nou)

 Dragii noştri,

Astă seară dorim să împărtăşim cu voi o mică poveste despre cum am ajuns noi, Catastrofele Drăguţe, să decorăm pereţi. Aşa că, înşfăcaţi un ceai şi un biscuite şi ascultaţi frumoasa poveste.

Daiana avea doi ani şi jumătate când a descoperit cu mare satisfacţie (şi spre disperarea părinţilor) că cel mai bun mediu pentru desenat sunt pereţii proaspăt văruiţi dintr-un apartament nou nouţ, pe care fără tăgadă i-a înnobilat cu două trei personaje macrocefalice ciclope sau triciclope, nu se ştie sigur.

Din fericire, spre uşurarea părinţilor, acela a fost singurul incident de pictură rupestră din copilăria artistului la fel precum de-a lungul istoriei, Homo Sapiens Sapiens a evoluat spre medii artistice mai delicate.

Multă apă a curs pe Dunăre până când, într-o bună zi, s-a făcut că Daiana, lucrând pe vremea aia într-o firmă de training cu şi pentru oameni mari şi serioşi, a auzit că se deschide o grădiniţă nouă. Deodată rotiţele i s-au pus în mişcare şi a început să-şi imagineze cât de bine ne-ar sta nouă, Catastrofelor Drăguţe, pe nişte pereţi de grădiniţă, printre copilaşi. Într-un final, şi-a luat inima în dinţi şi le-a propus oamenilor mari şi serioşi care deschideau grădiniţa să o lase să picteze un perete, doi. Şi ghici ce? Oamenilor mari le-a plăcut de noi şi uite cum am ajuns noi să locuim la Grădiniţa Nemo.

Mai multe imagini de la Grădi Nemo găsiți pe Facebook. Dacă vă place de noi şi ne vreţi pe vreun perete la voi la grădi sau acasă, ne puteţi trimite vorbă prin porumbel electronic.